Sursa principală de nămoluri de ape uzate sunt stațiile de tratare a apelor uzate municipale, care primesc canalizare internă, ape uzate comerciale și adesea unele descărcări industriale. Adesea privit ca o deșeuri, nămolul este, de fapt, un amestec complex de materiale organice și anorganice care necesită un gestionare și un tratament atent. Eficacitatea oricărei strategii de gestionare a nămolurilor depinde foarte mult de echipamentele și tehnologia utilizate. Costul mutării nămolului de la stația de tratare la destinația finală poate fi substanțial, în special pentru instalațiile mai mici, cu distanțe de transport lung. Alegerea metodei de eliminare depinde de caracteristicile nămolului, de reglementările locale și de factorii economici. Odată ce nămolul a fost tratat și stabilizat, are încă nevoie aici de o destinație finală.
Paturile de uscare sunt de obicei descoperite, dar pot fi acoperite pentru a proteja împotriva ploii. Paturile de uscare a nămolurilor sunt una dintre cele mai vechi și mai simple metode de deshidratare, bazându -se pe evaporarea naturală și percolarea. Pe măsură ce presiunea se acumulează, apa este forțată prin cârpele de filtrare, în timp ce solidele sunt păstrate, formând un tort în camere. Nămolul condiționat este introdus între două centuri de filtrare poroase care trec pe o serie de role. Microorganismele descompun materia organică în condiții controlate (temperatură, umiditate, aerare), transformând amestecul într-un material stabil, asemănător humusului. De obicei, funcționează la temperaturi ambientale, deși digestia aerobă termofilă (la temperaturi mai ridicate) poate oferi rate mai rapide și o mai bună distrugere a patogenilor.
Microorganismele aerobice descompun materia organică în prezența oxigenului, consumând solide volatile și reducerea numărului de patogeni. În DAF, aerul este dizolvat într -un flux de reciclare sub presiune de efluent clarificat. DAF este deosebit de eficient pentru îngroșarea nămolurilor biologice, biologice (cum ar fi nămolul activat de deșeuri) care nu se stabilesc bine prin gravitație. Nămolul brut, adesea doar 0,25% până la 1,0% solide, poate fi concentrat la 3-8% solide prin îngroșare. Această etapă aparent simplă reduce dramatic dimensiunea și costul unităților de tratament din aval (precum digester -urile) și scade cheltuielile de transport. Scopul său principal este de a reduce volumul nămolului prin eliminarea unei porțiuni semnificative din apa sa liberă, crescând astfel concentrația de solide.